De Citit : Editoriale

Delicatese

| 19 iunie

 

Ca sa aiba stralucire si parfum de decadenta, criza asta amenintatoare, anunturile astea despre prabusirea monedei unice n-au nici un farmec daca nu se insotesc si cu niste stiri aiuritoare. Prin urmare, daca-i bal, bal sa fie.
Frontiera romano-maghiara si zonele de-a dreapta si de-a stanga dansei gem de interceptari ale politiilor din cele doua tari. Si ce credeti ca se intercepteaza de zor? Transporturi, stimati consumatori. Transporturi. Camioane in care s-au descoperit sute, mii de pasaruici moarte. Pe bune. O gramada de specii protejate. Insa cele mai multe cadavre sunt cele de privighetori. Din limbile de privighetori se face un pateu care, cica, e bestial. Zglobii si inventivii italieni exceleaza la specialitatea asta. Iar pe aici, prin glorioasa provincie romana Dacia Felix, se gasesc suficienti tembeli care sa omoare pasaruicile astea protejate. Nu spun ce-ar merita idiotii care fac asa ceva.
Dar inca e loc destul pentru inventii de fineturi care sa acompanieze opulent recesiunea. Cum ar merge niste carnaciori din antene de greier, trasi in mat natural de rama? Sau niste abdomene de bondar umplute cu creier de radasca? O excelenta garnitura la treaba asta ar fi jeleul din pleoaple de broasca sau o crema din picioruse de omida, frecata cu petale uscate de floare de colt.
Creasta de cocos de munte, fiarta in zeama de ace de pin alb, ar merge la marele fix cu aripioare de delfin, decorate cu cristale Swarovski comestibile, iar inima de acvila in aspic de petale grasulii de la bujorul de munte, decorata cu mustati de linx, ar sta superb langa un sote din nasuri de arici sau langa un cosulet plin cu mama lor de ticalosi defecti care omoara vietati mici si lipsite de orice forma de a se apara de imbecilii bipezi cu mintile ratacite.