De Citit : Editoriale

Cum definim arta contemporana?

| 23 noiembrie

doua priviri piezise
Am urmarit online ultima licitatie organizata de Artmark, insa nu rezultatele ei fac obiectul acestui articol, cu toate ca o serie de indicii pot articula o imagine interesanta deopotriva a ambitiilor bifate si a esecurilor neasteptate. Ce ma intriga este imprecizia cu care atat organizatorii licitatiei, cat si invitatii lor, ajung sa defineasca arta contemporana.
Inca din titlul intamplarii de miercuri, 16 noiembrie, ghicim o ezitare intre postmodernism si arta contemporana. Dilema se adanceste odata cu textul indescifrabil al lui Tudor Octavian, publicat in brosura editata cu ocazia licitatiei. In opinia acestui longeviv pseudo-comentator al fenomenului vizual, odata cu anul 1990, o asa numita scindare intre generatii a condus la prezenta semnificativa a tinerilor artisti pe scena tranzactiei, astfel incat „e mai propriu sa vorbim de arta tanara si nu de arta contemporana“.
Efortul autorului este menit sa glorifice strategia casei de licitatii Artmark, acest agent providential al sistemului actual. Invitati sa-si exprime si ei solidaritatea fata de o astfel de antrepriza vitala, Petru Lucaci, presedinte UAP, vorbeste despre „institutionalizarea artei contemporane“, iar Lucian Mandruta – despre valoare, gust si cifrele pietei.
Intelegem de aici ca „exista mai multe feluri de arta contemporana. Tot asa cum exista doua feluri de a castiga in investitia in arta: mult si onorabil. La categoria onorabil intra clasicii. Ei costa azi un pic mai mult ca ieri. (…) Insa (n.r) clasicii nu te vor uimi cu o noua scoala de pictura, cu un nou curent, cu o exclamatie de surpriza atunci cand musafirii dau cu ochii de tabloul din sufragerie (…) toate astea le poate face arta contemporana. Ea cere ochi antrenati si fara prejudecati, care sa stie ca frumusetea se reinventeaza odata la cateva generatii. Ea cere si simt artistic, adica acea aplecare catre o traire emotionala in prezenta unui obiect absolut inutil“.