A dat norocul peste mine. Avea peste 100 la oră. Acum câteva luni o babă. pe nume Anne Bretagne mi-a trimis un mail unde era şi o poză. Părea o femeie trecută de prima bătrâneţe, fugită din reclamele la clei de lipit proteză, una pe care, dacă ai vedea-o pe stradă şi ai fi cu un prieten, tu sau el sigur aţi exclama: Cred că era asta o bunăciune în tinereţe! Mă rog, acum e doar o băbăciune, din cele cu părul alb, prins în dezordine la spate, ca-n vremurile când o ardea hippie. În primele mesaje, Anne – pot să-i spun aşa, doar îmi scrie de atâta timp – îmi zicea că a dat norocul peste mine. Noroc cu basculantă, de-ăla bio, de la sibieni, doar că eu nu ştiam în ce constă. Bineînţeles, doamna Corega ştia. Deci, eram norocos, dar ca să aflu ce şi cum trebuia s-o caut pe ea şi, lucru important, să-i trimit 79 de roni. N-am căutat-o. Cu banii ăştia, în ziua de azi, iei două ca ea şi la un sfert din vârstă ei. E drept, doar pentru o oră. Anne cred că e şi puţin proastă. În loc s-o pună pe nepoată–să să–mi scrie, cu o poză de deschidere la care să exclam ca-n Libertatea: Nepoata lui Anne, ce-ţi mai place să ai ţâţele mari! Am primit mail tot de la ea. De data asta Anne era puţin ofuscată, puţin nervoasă şi încă puţin răutăcioasă. Îmi zicea că norocul ăsta vine, dar mai şi pleacă. Că dacă nu-i dau ei 79 de roni totul se duce de râpă şi rămân acelaşi sărăntoc. Hai, sictir, Anne, băbăciune şarlatană! – mi-am spus în barbă. Ei bine, zilele trecute, Anne nu a mai avut răbdare cu mine şi mi-a trimis un mail de ameninţare: destinul şi deciziile pe care le luaţi nu va afectează numai pe dumneavoastră, domnule Mihai (zi-mi Mişu, ca la frizeri), ci şi pe cei dragi dumneavoastră.
Aşa că, dacă veţi vedea la televizor pe unul care târăşte de păr o babă după el prin oraş, să ştiţi că eu sunt.
Aşa că, dacă veţi vedea la televizor pe unul care târăşte de păr o babă după el prin oraş, să ştiţi că eu sunt.