De Citit : Editoriale

Ce contează și ce nu

| 30 October

Dar Kranț nu voia să știe nimeni adevărul pe care el îl descoperise

Kranț făcuse de toate la viața lui: cântase la chitară, scrisese poezii, desenase, pictase abstract, bătuse la tobe într-o trupă, avusese o motocicletă care era să-l omoare, făcuse tatuaje, pantomimă, compusese versuri pentru un folkist, lucra la un roman, căruia nu-i găsea nicicum finalul… Câte și mai câte. Avea natură de artist, care l-a ajutat să se lipească, vreme de vreo 40 de ani, de lumea muzicienilor, a scriitorilor, pictorilor, motoriștilor, actorilor. De toate lumile orașului, de fapt. Îl știau toți, dar nu știau de unde. Era ubicuu: la concerte, lansări de carte, vernisaje, cenacluri, premiere teatrale, dezveliri de busturi ori la băutele de după. Iar după, se bea tot timpul, indiferent de eveniment. Și se discută. Kranț nu se băga în vorbă, doar dădea din cap, râdea, fumea, părea atent și bea ce era pus pe masă. Ori ce îi ofera unul sau altul. Nu erai om dacă nu-i dădeai o bere. Un vin. Un șnaps. Și ce mai oameni sunt artiștii! Dar Kranț nu era considerat nici bețiv, nici pișcotar. Nu a fost văzut pe trei cărări, niciodată. Și nici îndesând haleală prin buzunare.

La un moment dat, Kranț a dispărut din peisaj. Nu-i ducea nimeni dorul, dar la vreo trei-patru prelungiri a fost invocat. Când a reapărut, într-o zi caniculară de iulie, mulți n-au știut cine e. Avea o barbă grizonantă, voluminoasă, era îmbrăcat în haine albe, de in, pe cap avea un fes negru, ca o tichie, și purta ochelari de vedere rotunzi, cu rame negre. N-avea cum să treacă neobservat, fie și doar pentru căciuliță. Pe căldura aia! De atunci, Kranț nu și-a mai schimbat look-ul. Doar hainele erau mai groase, toamna și iarna, subțirele – primăvara și vara. Dar tot albe. Unii spuneau că l-ar fi văzut pe Dumnezeu, alții că s-ar fi însurat, alții că s-a țicnit. Nu se știa ce și cum, iar el nu dăduse nicio explicație clară, deși nu puțini dintre amici îl chestionaseră; unii făcuseră glume în legătură cu barba, cu ochelarii și mai ales cu chestia de pe cap. Dar Kranț nu voia să știe nimeni adevărul pe care el îl descoperise: nu contează ce fel de artist ești, contează imaginea pe care o ai.