Antonia tresare violent. Aproape că făcuse corp comun cu faţa invizibilă. Aproape că-l atinsese pe Anastase – în tinereţea lui şi chiar atunci a tresărit, înainte de a ajunge la o concluzie. Îl măsoară pe noul venit în doi timpi şi trei mişcări. Concluzia nu e tocmai favorabilă. Costum de motociclist, piele crăpată, la genunchi un petec „ot„, roşu, ca o inimioară, casca plină de abţibilduri, numai faţa strica totul. Faţă de cocalar înghesuit. Antonia se îndreaptă dispreţuitoare către tejghea şi întreabă peste umăr:
– De care bere? Fulgerul sau Griviţa?
Dar vocea călătorului grăbit iese la fel de stridentă printre corzile vocale:
– Particulele, domnilor, alea elementare erau să–mi facă felul! M-au urmărit pe şosea până aici – cu ochiul oţărât, cu celălalt strâns printre riduri, motociclistul se sprijină de geamuri multe şi se chiombeşte afară – dacă mă prindeau mă aruncau la canal… Fulgerul, că nu-i dejoacă! Apoi, mândru, cu pumnii-n şolduri, aşteaptă să fie întrebat.
Degeaba, Anastase tocmai îşi reconsidera tinereţea şi destinul poetic, nea Tomiţă face un semn nervos cu degetul: ăla se sprijină chiar de geamul spart deunăzi de golănaşii fotbaliatori şi dres cu scotch, iar Spiridon se lasă deja, nepăsător, cu toata greutatea pe maneta roşie de laFulger-bere superioară. Popescu prinde din aer momentul favorabil. Ridică un deget şi o sprânceană.
Însă motociclistul continuă, privind fix în ochii filozofului:
– Domnule Popescu, particulele elementare au profitat de bidinelele lăsate în găleată de mătăluţă. Însă, am să iau berea asta şi am să beau în sănătatea dumneavoastră. Spune, domnule Popescu, nu-i aşa că existenta există şi nonexistenta nu există?
Şi scoate un pistol.
– Banii sau viaţa!
– De care bere? Fulgerul sau Griviţa?
Dar vocea călătorului grăbit iese la fel de stridentă printre corzile vocale:
– Particulele, domnilor, alea elementare erau să–mi facă felul! M-au urmărit pe şosea până aici – cu ochiul oţărât, cu celălalt strâns printre riduri, motociclistul se sprijină de geamuri multe şi se chiombeşte afară – dacă mă prindeau mă aruncau la canal… Fulgerul, că nu-i dejoacă! Apoi, mândru, cu pumnii-n şolduri, aşteaptă să fie întrebat.
Degeaba, Anastase tocmai îşi reconsidera tinereţea şi destinul poetic, nea Tomiţă face un semn nervos cu degetul: ăla se sprijină chiar de geamul spart deunăzi de golănaşii fotbaliatori şi dres cu scotch, iar Spiridon se lasă deja, nepăsător, cu toata greutatea pe maneta roşie de laFulger-bere superioară. Popescu prinde din aer momentul favorabil. Ridică un deget şi o sprânceană.
Însă motociclistul continuă, privind fix în ochii filozofului:
– Domnule Popescu, particulele elementare au profitat de bidinelele lăsate în găleată de mătăluţă. Însă, am să iau berea asta şi am să beau în sănătatea dumneavoastră. Spune, domnule Popescu, nu-i aşa că existenta există şi nonexistenta nu există?
Şi scoate un pistol.
– Banii sau viaţa!