De Citit : Editoriale

Balcanisme de primavară

| 05 aprilie

Macar sa-ncercam, sa vedem cum e

Domne, pe dreapta. Intotdeauna pe dreapta. Nu ma refer la politica, ci la felul in care intram si iesim din statiile de metrou. Am scapa de nervi, n-am mai inchipui cele mai crunte si odioase injuraturi, nu ne-am mai gindi la catastrofe care sa ne spulbere compatriotii, n-am mai ura lumea, viata, universul. Deci pe dreapta, domne. S-ar lamuri, s-ar limpezi, s-ar linisti cel putin jumatate din viata noastra urbana de cetateni aflati la periferia Europei Unite. De la gura de metrou incepe infernul.
Toti ne-mbulzim, luati de streche, sa ajungem primii. Ne frecam unii de altii, ne-njuram printre dinti, ne-am da pumni si palme, am face vraiste in jurul nostru. Ii urim pe aia care au locuri pe scaune, ii impingem pe aia care se tin de bara, sa prindem si noi un minuscul punct de sprijin. Intram nervosi in mij­locul asta de transport, plecam la drum cu capsa pusa, si iesim bolnavi. Nici scarile rulante nu ne-au lecuit. Nici teleportarea nu ne-ar potoli. Ne-am ciocni particulele in neant, in alta dimensiune, dematerializati, si ne-am re­­gasi la locul de destinatie, injurandu-ne. Cand, de fapt, treaba e foarte simpla. Pe dreapta, domne. Pe dreapta. E atat de simplu ca aia care coboara sa nu-i mai urasca de moarte pe aia care urca. Si invers.
Ar fi atat de frumos. Am putea sa ne ascultam, linistiti, muzicile care suna in casti, sa citim in mers, sa dam sms-uri, sa raspundem la mailuri, sa uitam mi­nunata fraza „Macar zi pardon, bo­ule!”, sa zambim, sa vedem alte chipuri zambind. Ar fi ca prin alte locuri des­pre care povestim doar in superlative. Ne-am simti civilizati, am avea timp de alte ganduri, am face totul mai bine si mai din suflet. Dar ce sens ar avea sa te simti ca la Geneva sau ca la Viena? Pina la urma, nici unul. Ce sarm ar mai avea sa traiesi aici?