De Citit : Editoriale

Baba Evita si juna Evora

| 09 septembrie

Ii tot auzim pe amicii nostri,
priceputi la muzica…

… bombanindu-i pe alde Rolling Stones ca sunt niste mosnegi expirati; sau pe alde Madonna ca-i o hoasca ambulanta; muzicologi de terasa care deplang soarta Romaniei, de ultima halta a acestor (cica) fosile concertante, aflate-n prag de pensie. Totodata, ii auzim pe aceiasi experti parerologi entuziasmandu-se de vioiciunea cu care topaie desculta Cesaria Evora, mai verde decat Capul Verde, desi batrana aproape cat Madagascarul; sau extaziindu-se cand ne mai viziteaza vreun supravietuitor din anticul Buena Vista Social Club, indeajuns de matusalemic incat sa-l trimita pe Fidel Castro ca pe un tanc, dupa trabucuri: cata vitalitate, draga, cata tinerete spirituala…

De ce aceasta dubla masura? De ce aceasta relativizare a timpului? Raspunsul nu e greu. Pe de o parte, vedetele pop-rockului occidental sunt produse ale unui star-system care emfatizeaza tineretea, sclipirea ambalajului si goana trendurilor. Pe de alta parte, reprezentantii muzicii traditionale fac figura cu atat mai credibila, cu cat apar ca niste batrani rapsozi, vechi cat lumea cea veche pe care o evoca; cu cat ne dau impresia unui avatar revelator; si garantia transmiterii unei mosteniri, a dezgroparii unui tezaur – vorba aceea – folcloric.

Prin ironia paradoxala cu care melomanii nostri pun in carca unora ani pe care li-i scad altora,
ei pasamite isi arata fronda fata de penibilitatea showbizului; si simpatia fata de „asupritii“ nedreptei oranduiri muzicale.
Eroarea lor apare la o privire mai atenta: cei care ar putea parea niste proletari ai cantecului beneficiaza in realitate de un marketing la fel de abil ca acela care trece prospaturile de mai ieri in randul legendelor perene ale popului, rockului si ale altor popcornuri.