De Citit : Editoriale

Alchimisme

| 26 mai

Sau, simplu, despre o capodopera

Eu am voie sa scriu aici orice, in limita bunului simt. Ba chiar si dincolo de ea. Este visul multor editorialisti, ingraditi de obicei de titlul ziarului, de toanele patronului sau de nevoia de tiraj. Nu-mi amintesc insa multe dati cand am folosit libertatea acestei pagini pentru a face publicitate subiectiva si desantata unui film. Am mai facut-o dar demult. Incerc sa va fac pofta de aceasta pelicula fara sa dezvalui nimic din firul povestii.
Jacques Audiard a devenit alchimist. De la „Citeste-mi pe buze“ dadea el semne, cu “Un Prophet” a aratat cat de adanc poate lovi, dar “De rouille et d’os” este, prin ochii mei, capodopera. Masculinul si Femininul uniti pe aceeasi pelicula, in tempo sincronizat. Agresivitatii, furiei de-a fi barbat, pericolului de-a fi puternic i se alipeste, formand un talisman, femeia, forta de-a depasi imperfectiunea, forta de-a naste putinta acolo unde inainte nu era. Marion Cotillard care straluceste cu frumusetea neintregului perfect. Este frumoasa, este un permanent „de la capat“, este o tanara cu baston de inteleapta. Matthias Schoenaerts este de o violenta care nu il mira, pe care o imparte in jur, pe strada, in femei, in propriul copil. Este barbat. Este simplu. Este cliseu. Este mare. Este in alergare. Este singur. Este sec. Cu toate astea, el o readuce pe ea in apa sentimentelor. O boteaza. Apoi ea, candva, il va salva de la propria superficialitate. Iar momentul, credeti-ma, este maiestuos. La fel ca cele doua-trei cuvinte materne prin care nu ii poate refuza cel mai atractiv aspect, negura singuratatii. Il scutura de rugina pe picioare de titan.
Indiferent de finalul naratiunii, cuplul alchimic este format. Aurul contrariilor a ramas pentru totdeauna demonstrat pe fasia subtire de pelicula pe care Audiard o transforma astfel intr-o banda a lui Moebius.