Un mesaj din care cei de pe nava spatiala Elysia care se indreapta catre planeta Tanis afla ca sunt singurii pamanteni ramasi in viata, apoi o trezire dintr-un lung si profund somn, un blond virilissim care se plimba prin coridoare intunecate ca sa ajunga sa restarteze reactorul si e vanat de niste creaturi dubioase, un tip intre doua varste care sta pe scaun mai tot filmul si uneori incearca sa-l ghideze, un musculos care nu vorbeste engleza si are o sulita ciudata, o tipa cu atitudine a la Milla Jovovich in Resident Evil care se bate mult prea bine pentru o cercetatoare si aparatoare de coconi si mugurei de plante, un rastalau ciudat si egoist, multe cabluri, intuneric si ceva bizarerii, cam asta-ti vede ochiul treaz in PANDORUM.
Destul de putin, zic unii, pentru a-l califica in randul filmelor care merita vazute la cinema. Insa, filmul lui Christian Alvart e putin mai mult decat atat.
Povestea nu are la baza un scenariu fenomenal cu o idee nemaivazuta si nici nu e filmata senzational, insa nu-ti lasa creierul sa leneveasca, ci reuseste sa te incite, are ceva accente futuriste si destula tensiune. Alvart evita o coloana sonora epica, renunta la o multime de efecte speciale spectaculoase, specifice genului, in favoarea efectului combinat al scenografiei si luminii. Desi are cateva scene nejustificate sau stangaci realizate, Alvart isi scapa in cele din urma filmul la nivel ideatic. O fi de ajuns? Pentru o seara de Halloween macar, de ce sa nu-incerci?

Doi membri ai echipajului de pe o nava pierduta prin galaxie se trezesc dintr-un prelungit si profund somn, chinuindu-se sa-si aduca aminte cine sunt si cu ce misune se afla acolo.