Un interviu cu regizorul Nanni Moretti, publicat prin amabilitatea Independenta Film. Cel mai nou film al regizorului italian, Habemus Papam, are premiera in Romania pe 3 februarie.

Care a fost punctul de plecare al filmului?

Am inceput sa lucrez simultan cu Federica Pontremoli si Francesco Piccolo, dar pe idei diferite. Apoi, intr-o a doua etapa, am inceput sa dezvoltam subiectul Habemus Papam. Exista un fapt care ne-a dat punctul de plecare al povestirii: un Papa ales nu reuseste sa iasa in balcon pentru ai saluta pe credinciosi.

Ati primit o educatie religioasa? Sunteti un credincios?

Parintii mei au fost credinciosi si am primit o educatie catolica (fara exagerare...). Dar eu, nu, eu nu sunt un credincios.

Filmul este construit in mod clar din doua parti: secventele de izolare si cele de libertate. Cum s-a nascut acest echilibru si aceasta simetrie a scenariului?

M-a interesat sa coexiste in acelasi film comedia si drama, registrul grotesc si registrul realist. Pentru a evita conclavul cardinalilor, care este rodul imaginatiei noastre, respectind insa adevaratele ritualuri si liturghiile, Papa fuge din Vatican. El umbla prin oras, unde intra in contact cu realitatile cu care nu s-a confruntat de o lunga perioada de timp. Peregrinarile lui prin Roma fac ca si el si publicul sa-si puna intrebari. Psihanalistul ramane in acest timp prizonier in Vatican unde, dupa o prima faza de ratacire, se pare ca se va simti in largul sau.

Ce parere aveti de atacurile al caror subiect sunteti azi?

Nu au existat atacuri impotriva filmului meu, doar reactii izolate, care nu sunt reprezentantive pentru lumea catolica.

Biserica Catolica a trecut recent printr-un numar de scandaluri, atitudinea demnitarilor sai a fost deseori criticata. De ce aceste dezbateri sunt absente din film?

Incerc sa evit sa spun publicului ceea ce se asteapta. Niciodata nu m-a interesat sa reiterez in filmele mele ceea ce publicul deja stie, nu-mi place sa fac cu ochiul privitorului prin revenirea la stiri. Despre scandalurile care implica Biserica Catolica (de exemplu, pedofilia sau finantarea), exista carti, documentare, articole de ziar. Am preferat sa nu fiu conditionat de stiri. Este o poveste inventata: filmul meu este despre Vatican, conclav, cardinali.

Este posibila extinderea temei filmului la puterea politica, in general?

Am prezentat in maniera mea o lume bine precizata, care este cea a Vaticanului. Dar cred ca temele filmului si angoasa personajului principal se pot referi si la alte realitati, la alte lumi, si sa atinga spectatorii mai departati de personajele pe care le-am pus in scena.

Care este relatia dintre confesiunea in ritualul catolic si confesiunea in procesul de analiza?

Cred ca aceste doua lucruri nu au nimic in comun. Se poate spune ca sunteti mai critic fata de psihanaliza decat fata de Biserica? In filmele mele, am ras de stinga, de generatia mea (atunci cand am avut douazeci, apoi treizeci, apoi patruzeci...), am facut haz de relatia dintre parinti si copii, de mediul meu social, de scoala, de lumea filmului, in JURNALUL INTIM am ras de un cancer pe care l-am avut acum douazeci de ani. Cred ca este permis sa ridiculizez si psihanaliza.

Care este relatia dintre Melville (Michel Picolli), care refuza rolul, si actorul care vrea sa joace toate rolurile, inclusiv indicatiile autorului piesei “Pescarusul”?

Este intr-adevar necesar, cu toate costurile, sa devin exegetul meu, al propriilor alegeri, al filmelor proprii? Uneori este foarte dificil sa teoretizez munca mea.

De ce Cehov?

Scriind scenariul, am dorit ca textul teatral sa fie al unui autor usor de recunoscut. Cehov a fost cea mai adecvata solutie in raport cu lirismul filmului si al personajelor sale.

Refuzul de a va implica mai mult in politica, dupa actiunea d-voastra civica, corespunde refuzului personajului d-voastra de a deveni Papa?

Aceasta comparatie imi pare fortata. La inceputul experientei mele "politice” am spus ca as reveni cat mai curand inapoi la munca mea de regizor. N-am dorit niciodata sa-mi fac din politica o meserie.

Care este partea autobiografica a filmului? Ati dorit vreodata sa jucati "rolul" lui Nanni Moretti?

Ca intotdeauna, filmul iti da sentimentul ca este autobiografic. Si daca dorim sa intram in detalii, exista bineinteles ceva din mine in personajul psihanalistului, si in nelinistea si sentimentul de inadaptare al lui Melville.

Despre Nanni Moretti

Nanni Moretti a castigat trofeul Palme d'Or la editia din 2001 a Festivalului de Film de la Cannes cu lungmetrajul „La stanza del figlio”. Este considerat unul dintre cei mai de succes regizori italieni din ultima vreme. Organizatorii Festivalului de la Cannes au afimat ca „filmele lui Moretti reprezinta incarnarea a tot ceea ce este mai bun in cinematografia ultimilor 30 de ani”, prin urmare l-au desemnat pe Moretti presedinte al juriului celei de-a 65-a editii a prestigiosului festival. Moretti, care a interpretat de asemenea multe dintre rolurile principale ale filmelor sale, este cunoscut si pentru lungmetrajele „Il Caimano” (2006), o critica acida la adresa lui Silvio Berlusconi si „Caro Diario” (1993), pentru care a castigat premiul pentru cel mai bun regizor la editia din 1994 a aceluiasi Festival de la Cannes.