De ce devin ursuz in campania electorala

Din 2000 incoace, la fiecare campanie electorala, suna telefonul. Sunt ei, prietenii jurnalisti care ma invita sa „analizez mesaje“. Acum noua ani, m-am simtit magulit si am acceptat. Am raspuns corect teoretic, dar... am gresit pronosticul. Atunci am inteles ca, in solicitarea ziarelor si televi--ziunilor catre expertii in comunicare, intereseaza nu atat decriptarea mesajelor, cat prognoza rezultatelor. Dupa ce termina de analizat pana la puricare sondajele intentiei de vot, media cere cu aviditate hrana noua, ca sa-i astampere foama de proorocire. Orice voce experta capata tonalitate oraculara, de la cea a astrologului (care poate citi in semnele ceresti soarta candidatilor) pana la cea a criticului de moda (care poate primi revelatii ascunse din cum ii atarna unuia vreo suvita pe cap, altuia vreun ciorap sub nadrag)... La fel, sloganele, pozele din panouri si insemnele de pe steaguri sunt privite cu o religiozitate magica, pagana, de-a dreptul salbatica. De la un sezon electoral la altul, tendinta s-a accentuat. Melita analizelor media inghite tot mai multa materie, de la expertiza specialistilor pana la interventiile parerologilor de serviciu.

Eu am primit noi motive sa refuz invitatiile de a poza in profet national, in anii in care am fost angajat ca profesionist in campanie, de partea unuia sau a altuia. In aceasta calitate am inteles un nou adevar: toate aceste discursuri despre discursuri sunt o alta forma de campanie; o propaganda de gradul doi, indreptata catre un public mai restrans, dar mai influent. Daca spui, in urma analizei, ca un mesaj este persuasiv si perlocutoriu (mobilizator, de efect), se poate interpreta negativ: cica politicianul vrea sa ne mani­-puleze. Daca mesajul iti rezulta, dimpotriva, slab si neconvingator, iar nu e bine: cum adica, astia „ne iau de prosti“? Interpre­tariile sunt infinit variate. Internetul, ca medium al libertatii, debordeaza de ele. Sorry guys: rezultatul de la analizele mele se ridica de luni incolo.