Inceput de ianuarie. Ma trezesc dimineata...razele de soare imi lumineaza fata, e atat de bland, dulce,,,parca as lenevi o zi intreaga in pat, cu soarele pe chip - doar doar o sa ramana intiparit pe chipul meu, si o sa pot zambi.
Nu raman in pat, pentru ca am o groaza de drumuri de facut. Ma ridic,,,beau cafeaua,,,soarele continua sa-mi lumineze chipul si intreaga camera, eu deja nu il mai bag in seama. Imi place soarele, gandesc, dar parca in ianuarie era frumos sa fie zapada. Fara a ma uita pe geam, ies din casa. Surpriza: a nins toata noaptea, si afara este zapada de 1 metru. waw. ce frumos. Deja, ma gandesc cum sa fac mai repede drumurile pe care le am, pentru a avea timp sa ma bucur putin si de zapada. Ma gandesc ca soarele il va topi; dar e asa bland si parca imi sopteste ca si lui ii place si nu o sa topeasca zapada. Se vor juca impreuna: soarele va lumina cu razele sale, zapada va straluci in soare, oamenii de zapada vor rade impreuna cu copiii sub soare :) ce luna frumoasa. asa sa ramai ianuarie!

Este o intamplare adevarata de acum cativa ani. Era o zi foarte insorita de ianuarie. Afara erau temperaturi cu plus, pe jos era uscat si eu impreuna cu un grup de prieteni am hotarat ca in ziua respectiva sa iesim la un film pentru ca era mult prea pacat sa irosim o asemea zi frumoasa si destul de calduroasa (pentru luna ianuarie). Ne-am prigatit noi, ne-am “gatit” si chiar inainte sa pornim la drum am vazut ca la TV se anunta ca este foarte posibil ca in dupa-amiaza acelei zile sa inceapa sa ninga. Bineinteles ca noi n-am crezut si am plecat in adidasi, imbracati destul de subtire, fara caciuli, manusi etc. si chiar razand de ceea ce se spusese la meteo. Cand am iesit din cinematograf, incepuse deja sa fulguiasca, dar destul de usor. Eram fericiti peste masura si am zis ca ar fi foarte frumos daca am face si o mica plimbare. Numai ca, in urmatoarele 30 de minute a inceput sa ninga atat de tare si parca si “furios” incat ajunsesem sa inotam de-a binelea in zapada. Cand am ajuns fiecare la casa lui, eram cu totii inghetati bocna si uzi de parca am fi stat cu lucrurile de pe noi sub dus. De atunci ne-am jurat sa nu mai radem de ce auzim la meteo si sa verificam mai bine cum ne imbracam in “minunatele” zi insorite de ianuarie.

O luna plina de zapada si f friguroasa!Am iesit afara cu niste prieteni ,intr-o zi in care aparuse soarele ,dupa lungi zile de ninsoare si frig!La plimbare pe o alee,baltile ramase de mai demult erau gheata,si noi sa ne dam pe ele!Problema era ca noi nu ne-am gandit ca incalzindu-se anumite balti se dezgheata....hai ca baltile mici ,avand apa putina erau inghetate si ne sustineau...dar la o margine de drum unde se stranse mai multa apa o balta mai mare era lucioasa si numai buna mai demult de a te juca pe ea...Primul am zis ca sunt eu,Batman :)),mi-am luat avant si pe cand ma simteam in extaz ca alunec pe gheata ,m-am trezit in cur ,in ditamai balta ,tot murdar pe picioare....M-am intrebat oare de ce?...pai se dezghetase balta si nu a mai tinut unu ca mine :)))...Ok,nu sunt gras ,dar nici slab!:)))..SI uite asa de atunci m-am invatat minte sa probez inainte ,ma sustine sau nu ma sustine gheata :))))...Logic ca au ras toti prietenii de mine,dar per ansamblu a fost o zi superba in care eu am fost luat de misto...

Mai demult oamenii îl certaseră pe Soarele că din cauza lui ei nu mai au iarnă si nu se mai pot bucura de zăpadă. Dezamăgit că oamenii îl consideră vinovat de acest fapt, Soarele a decis să nu se mai arate pe cer. Zvonurile cum că acesta intenționează să se retragă într-un ținut nordic, înghețat, inaccesibil omului, i-a pus pe gânduri pe unii oameni. După o săptămână de absență de pe cer, deprimarea și tristețea începuseră să îi acapareze pe tot mai mulți dintre muritori. Atunci un grup de oameni a decis să plece în căutarea Soarelui sperând să-l poate convinge să se întoarcă din nou la ei. Când aproape își pierduseră spernața de a-l mai găsi, undeva în zare, un copil zări o lumină cu o strălucire ciudată. Obosiți și abătuți, și având în vedere distanța mare până la locul unde era acea lumină, liderii grupului au considerat că ar fi fost o pierdere de timp să meargă să verifice care este provenința reală a acesteia. Copilul care o văzuse de prima dată se hotărâse să meargă totuși să verifice ce era cu acea lumină ciudată. După câteva ore de alergăt prin beznă și frig, se afla la intrarea unei peșteri de unde venea o lumină caldă, mult mai strălucitoare decât înainte. Când Soarele îl văzu pe copil în gura peșterii fu foarte surpins, întrebându-l cum l-a gasit și ce vrea de la el.
Copilul nu a zis însă nimic! Pe fața lui era încremenită o expresie de bucurie, ca atunci când cineva îți dăruiește ceva ce ți-ai dorit foarte mult. „Te vrem înapoi, ne lipsești”, îi zise într-un final copilul. „Înainte ne lipsea bucuria iernii, dar acum ne lipsește chiar bucuria vieții; avem nevoie de tine, acolo sus”, și arătă spre cer. Soarele se aprinse atunci mai strălucitor, ieșind din peșteră, luminând întreaga întindere polară. Ochii copilului se umplură de încântare, iar undeva departe se auziră tot mai tare niște strigăte de bucurie.
De atunci Soarele iese și strălucește chiar și în zilele geroase de ianuarie cu sau fără zăpadă, bucurând inimile și încântând ochii oamenilor.

Soarele era suparat ca in fiecare iarna el sta ascuns dupa dusmanii sai, norii. Pentru a putea reveni in centrul atentiei oamenilor, soarele si-a facut un plan. A negociat cu norii, si i-a rugat sa-l lase si pe el macar o zi sa apara pe cer. Dar norii nu vroiau sub nicio forma, acuzandu-l ca oamenii vor ninsoare, nu soare in ianuarie. Asa ca norii au pus ramasag cu soarele si i-au acordat o singura ora soarelui pentru a demonstra ca oamenii nu-l doresc. Asa ca soarele a sfidat luna ianuarie, a iesit pe cer si a luminat putin sufletele si chipurile oamenilor inghetati si inzapeziti. Oamenii au inceput sa iasa din case si sa se bucure de lumina! Copii zburdau cu saniutele, batranii au iesit de langa sobe la poarta iar oamenii au incercat sa faca repede toate treburile pe care le aveau fiindca nu stiau cat avea sa stea soarele pe cer. Peste tot era miscare, toata lumea forfotea. Norii au acceptat atunci ca soarele e mai bine primit decat norii, asa ca de atunci, in fiecare ianuarie, soarele iese cel putin o ora pentru a dezmorti oamenii si pentru a-i bucura.

Acum multi ani m-am casatorit, era noiembrie si nu am putut pleca in luna de miere, asa ca am luat bilete la munte in luna ianuarie si am decis sa plec cu sotia in primul concediu si anume la Sinaia. Nu mai fusesem niciodata, dar stiind ca mergem la munte am luat o valiza mare cu haine, ne-am imbracat cu plovere de lana netoarsa si foarte gros pe dedesubt plus niste geci destul de groase si am purces la drum. Am ajuns in gara si pentru ca nu prea aveam multi bani, am hotarat sa mergem pe jos, nu stiam statiunea dar am intrebat cam pe unde era vila. De la gara am inceput sa urcam scarile sa ajungem sus la sosea, apoi am mers pe sosea pana am gasit unde aveam cazarea, eram obositi, era o caldura... si noi imbracati bine si cu bagaje cat pentru o luna de zile. Eram morti ... dar fericiti ca ajunsesem unde urma sa petrecem concediul de vis. Apoi dupa 2 zile am vazut cat de mult ocolisem aproape toata statiunea. Acum nu este an in care sa nu mergem in Sinaia si ne amuzam copios impreuna cu cei doi copii ai nostri de experienta traita de noi. Ce soare si ce cald era la munte si noi parca veneam la Polul Nord si cat de mult am ocolit cu bagajele sa ajungem la Vila Camelia care este foarte aproape de centru. Ne aducem aminte cu mare placere primul nostru concediu insorit.

Doi prieteni pe partia de la Azuga: ,,La munte, daca nu ai ochelari, poti chiar sa orbesti!”, spuse Radu. Stiu ca te strang ochelarii, dar trebuie sa ti pui. ,,As vrea sa vina vara, sa fie cald si sa merg cu skijetul. Imi place sa schiez, dar soarele asta, ma face sa nu vad bine zapada”, replica Alex. ,,De ce trebuie sa lumineze atat de tare, iarna? Vara, ne incalzim, dar iarna? Ce bine ar fi, daca ar disparea si iar lua locul altul, cu raze mai blande!" Soarele, care la varsta lui, le auzise pe toate, ramase stupefiat. Auzi tu, cineva sa-i ceara lui, astrul astrilor, sa-si de-a demisia de pe cer! El, care intodeauna a fost dragut cu oamenii, care ii incalzeste de atatia ani de zile, care intotdeauna ii,,anunta” pe specialisti cand o sa fie intuneric ziua (eclipsa), dandu-le tot felul de semne, tocmai el, cel mai frumos si fierbinte punct de pe cer, sa fie insultat in asa maniera! Asa ca...soarele s-a suparat si-a luat lumina si-a plecat, iar oamenii s-au cutremurat. O sa mearga sa-i ,,lumineze" pe oamenii verzi , pe martieni, ca de pamantenii astia s-a saturat. A venit sfarsitul luuuumiiii!”, se aude in deparatare, ,,Fugiiiiti!”