www.dobro.ro

Ma folosesc de o leapsa (pentru cei care nu stau printre bloguri, o tema-provocare) ca sa imi explic si eu de ce am blog si de ce, in ciuda efortului nerasplatit material decat foarte rar, ma incapatanez sa scriu aproape zilnic. La inceput, am fost foarte fericit, ca scriitor de editoriale, ca nu mai depind de o publicatie ca sa ma fac citit. Mai mult, blogul iti permite o exprimare mult mai contemporana. Poti scrie, poti expune fotografii furate cu telefonul, poti rula mici productii video. E, daca vrei, o naveta de sticle de naufragiu pline de multimedia, prin care iti lansezi mesajele s.o.s. de singuratate intelectuala. Sunt pretentios, e adevarat, dar in mare si-n adanc, asa e.

Acum ceva vreme am parasit blogul. Mii de followeri pe twitter si facebook mi-l dadeau drept inutil la calcule. Dar un mesaj pe facebook se duce prea repede in jos pe wall, iar textele marete nu incap in tweet-uri. Asa ca zilele astea m-am intors la el cu coada-ntre picioare, l-am curatat, l-am vopsit in nuantele mele si, mai mult decat toate, l-am simplificat. Dintr-un homepage plin de slidere si feedere l-am readus la origini. Acum e, imi dau seama, tot ce mi-am dorit vreodata: un sir lung de mici intamplari cronologice din viata mea. Ce gatesc, ce ascult, ce vad, ce simt, ce gandesc. Si da, mi se pare si mie ciudat, dar lumea alearga tot mai repede si eu nu vreau sa fiu balastul pe care il arunca. Blog-ul e clasic.