Desi am auzit pe strada „Ia mosu' ia mosu' ia mosu'“, nu mi-am luat mos din ala.

Stiti la care mos ma refer. La mosii care stau prinsi de-o sarma cu scop decorativ. Sigur i-ati vazut pe peretii exteriori ai caselor sau prin balcoane, Mosi Craciuni cat un castravete vidat, atarnand incremeniti si meschin, parca surprinsi in actul mecanic al ciordelii. Cu tot respectul pentru sarbatorile de iarna si cultura de consum, mor de ras de fiecare data cand ii vad. In primul rand, sunt niste mosi mici.

Am inteles ca trebuie sa fie mici pentru ca doar asa pot incapea pe hornurile centralelor de apartament, insa singura diferenta intre ei si niste pitici de gradina ramane calitatea inferioara a materialului din care sunt confectionati si rosul indiscret prin care isi afirma statusul. Referitor la marime, e clar ca un astfel de mos minuscul n-ar putea sa care un cadou nu mai mare decat un telefon mobil sau un portjartier. Poate ca telefonul mobil pe care trebuia sa il primesc acum doi ani inca e tarait pe o banchiza din Groenlanda de un astfel de minimos. O alta chestie care ma deranjeaza e imagistica: minimosii arata stupid in incremenirea actului propriu-zis. Am fost informat de mic ca Gerila, Craciun sunt atat de rapizi incat nici nu-i vezi cand vin. Eu unul, n-am reusit sa-i prind, desi am dormit, deseori, sub brad.

Minimosii stau imobili, precum carcasele supte ale unor minimosi craciuni insecta, abandonate la marginea unei plase de paianjen schior. Iar modelul cu trei mosi pe care l-am remarcat mai ales la vilele de tip nou, este de-a dreptul infricosator. Imi aminteste de Gremlins sau de orice alt film in care papusile se organizeaza si se decid ne ia beregata. Nici nu stiu cum as putea dormi cu trei mosi care vor sa intre deodata la mine in casa.